Dictatura ignoranței
Dacă ignoranța poate echivala, atunci când îți construiești cariera, chiar și cu un doctorat, invocarea lipsei de transparență pare, desigur, o notă de subsol. Acesta este, însă, gravissima acuzație ce i se aduce lui Horia Roman Patapievici, omul care conduce de 7 ani cea mai cunoscută instituție a statului român peste granițe. Lipsa de transparență e o formulă care, fără să poată desemna vreo suspiciune de orice natură, e înfierată asemenea nealinierii din rapoartele Securității. Ești vinovat nu pentru că ai făcut ceva, ci că nu ai făcut ce credeau alții că trebuie. Că nu erai înscris în PCR, de pildă.
Comparația mi s-a revelat când l-am văzut pe domnul Voicu, purtătorul de cuvânt al unui partid cu care multor liberali le e rușine, spunând că ICR a fost o instituție de propagandă politică. Probabil că așa și e. Mă gândesc la doamnele Oana Pellea, Ada Milea, Laura Badea, Ana Maria Marinca, Simona Kessler și la alte nume neîncăpătoare în universul cultural al savanților în compilații, cum l-au proslăvit dumnealor pe Traian Băsescu la fiecare apariție în numele ICR. Ca să nu mai amintesc, așa cum a făcut-o domnul Voicu, de milioanele de lei cu care le-a fost răsplătită prosternarea. Dintr-o astfel de perspectivă, și recenta glorie a filmului românesc la Cannes pare dubioasă…
A spune că protestatarii de astăzi, printre care unele din doamnele de mai sus chiar se numără, sunt propagandiști, ai altcuiva decât ai culturii române, demonstrează o penurie culturală extrem de periculoasă. Căci nici prostia și nici mediocritatea nu te înfundă, ci dictatura lor. Nu mă-ntreb dacă domnii au văzut-o pe Oana Pellea în vreun spectacol la teatru, dacă au habar cine e Simona Kessler, sau dacă l-au urmărit vreodată pe Horia Roman Patapievici (în altă parte decât prin Ochiul și Timpanul Securității, desigur); dacă i-au ascultat vreo prelegere, dacă i-au citit vreo carte. Sunt convinsă că la capitolul cultură, mulți politcieni cu carnete de partid sau insigne de UTC-iști la revoluție n-au depășit încă stadiul de la Cântarea României.
Dar să iei decizii în numele statului, făcând din ignoranță o virtute și dând valoare propriei imposturi, nu faci decât să prefațezi catastrofa socială care urmează răsturnării valorilor. În fond, și comuniștii i-au înlocuit pe universitari la catedre cu instalatori. În numele binelui și al dreptății sociale. Adrian Marino explica în cartea pe care a lăsat-o moștenire spre a fi publicată postum cum de a fost posibilă dictatura comunistă la noi. Nu din sărăcie, spunea el, ci din lipsă de educație. Când nu ai valori, nu poți să faci alegeri, de aceea populismul, Cântarea României pot fi azvârlite ușor în arenă în loc de pâine. Acum, la noi, intelectualitatea e urâtă, chiar înjurată la televizor, oamenii de cultură sunt ignorați, apar în presă doar când se duc pe lumea cealaltă…
La Londra, e în plină desfășurare Olimpiada Culturală a României. Pun pariu că domnul Voicu n-a auzit de așa ceva. Este un fel simbolic prin care personalități ale culturii și sportului românesc fac cunoscute valorile noastre printre londonezi. Fac parte din program: Radu Muntean, Ana Maria Marinca, Alex Baciu, Cătălin Cristuțiu, cu ateliere de film pentru londonezi, Laura Badea care a citit, alături de olimpici americani, poezie clasică și contemporană, Lia și Dan Perjovschi care expun la Hayward Gallery, împreună cu 100 de artiști din peste 40 de țări, poeta Doina Ioanid, arhitecta Ioana Marinescu, coregraful Arcadie Rusu, saxofonistul Lucian Nagy, sculptorul Paul Neagu… Sunt nume din proiecte pline de inventivitate, care pun laolaltă talentul și performanțele românilor cu stilistica occidentală pentru a promova România. Și da, ceea ce la Palatul Victoria – unde ignoranța, nu lipsa de transparență e adevărata problemă – încă nu se cunoaște e că toate aceste acțiuni aplaudate de britanici sunt sau au fost realizate de ICR. Ca în multe alte locuri din lume.
Ca să poți să-ți prețuiești valorile, trebuie mai întâi să le cunoști. Dar ca să vrei să le prețuiești, îți trebuie să fi trecut pragul unor etape elementare în educație. Care, în cazul doctorilor în plagiat și al pretinșilor liberali de astăzi, n-ar fi rău să înceapă cu acest citat din străbunul lor Lenin:
”Învățați, învățați și iar învățați!”
