Remediu pentru astenii

Există oameni capabili să țină în funcțiune mecanisme împotriva curentului, oameni înzestrați cu un talent al regenerării care face ca reperele să rămână mereu acolo și mereu vii. Oameni care te inspiră să îndrăznești, să nu-ți camuflezi onestitatea și să nu te uiți la tine învins. Pentru oamenii aceștia speranța nu e o proiecție difuză, ci un fel de obligație morală. Ei îți amintesc, în cele mai insuportabile angoase sau în cele mai confortabile astenii că ‘ceilalți nu obosesc niciodată’.

Am trecut perioade de convulsii greu de povestit, pe care din decență nu le voi spune public, dar în multe dintre ele am putut să rezist pentru că nu m-am simțit singură. Dintre cei care s-au simțit datori să nu obosească și, prin asta, m-au ajutat să respir a fost, fără să știe, Dan Tăpălagă.

Cu Dan am crescut o vreme în aceeași redacție, amândoi pe lângă jurnaliști buni și plin de talent. Pe atunci, când eu abia făceam cunoștință cu redactarea, el avea deja o voce, lucrase la Europa Liberă și România Actualități, venea cu multe idei și le rostea la microfonul BBC cu entuziasm și convingător. Ceea ce m-a uimit, însă, la el în munca de redacție era felul în care își scria textele. Nu se uita la taste. Le simțea. Ideile lui izbucneau pe ecran cu o coerență care nu lăsa gândurile să mai treacă prin tastatură. Chiar și atunci când revenea, o făcea îndreptat tot către ecran. Textul lui zvâcnea, ca și vocea apoi, în eter…

Mi-am amintit aceste gesturi recitindu-i articolele din prima sa colecție editorială. Pentru cei care nu o au încă acasă, Bulversarea valorilor. Scrieri dintr-un timp buimac este o selecție de articole publicate de-a lungul ultimilor ani pe site-ul Hotnews, însoțită în premieră de reacții ale cititorilor. Premiera trebuie citită ca o reverență făcută publicului și ca un semn că opiniile oamenilor sunt prețuite dacă au relevanță, chiar când deschid discuții în contradictioriu. Cum scrie și ce spune Dan urmăresc atent de multă vreme, dar acum mie mi-a plăcut cartea. Spre deosebire de sutele de porcării servite studenților la școlile de presă, cartea aceasta chiar ar fi un manual.

‘Bulversarea valorilor’ este, întâi de toate, o radiografie a presei ultimilor ani, scrisă cu luciditate și discernământ. Sunt calități pe care mulți oameni din presă i le recunosc, chiar dacă în mod public, desigur, i le detestă. Dan are nu doar capacitatea de a identifica, ci și de a indica falsul cu exactitate, grosolăniile și ipocriziile vândute ca libertăți de exprimare. Ceea ce poate fi admirat cu dezinvoltură este că în criticile la adresa presei și în critica politică, deopotrivă, înverșunarea lui nu alunecă spre mizantropie. Asta face diferența dintre el și cei care, confundându-i consecvența cu talibanismul, au disprețul în viscere și ura ca valoare. Tonul lui e ferm, fără să fie distrugător; ustură pentru că poate rosti public cele mai ferite adevăruri, dar rostul e vindecător. Nu dă cu bâta, lovește cu argumente, nu stropește cu sânge pe pereți, taie precis cu bisturiul. În jurul său nu rămâne jeg, ci o oglindă clară a lumii jurnalistice și politice, cu multe din mizeriile ei.

În al doilea rînd, sau mai bine spus, în ansamblu, cartea lui e radiografia încrengăturilor jurnalistice cu cele ale lumii politice. Nu sunt lucruri care nu se știu, dar sunt multe din lucrurile pe care nu le rostește nimeni, pentru că puțini mai sunt independenți, și mai puțini și-au păstrat coloana vertebrală, și tot mai puțini mai au speranță ori curaj. Pentru Dan Tăpălagă, credibilitatea nu are nume de instituție, are chiar numele său.

Nu în ultimul rând, cartea merită citită pentru prospețime. Dan nu e doar un jurnalist rar, ci și un personaj viu. Are maturitatea unui gazetar hârșâit prin presa postdecembristă și încă pasiunea acelui adolescent neviciat de comunism. Scrisul lui s-a păstrat așa cum izbucnea cândva din tastatură: spontan, sincer, neobosit și necenzurat.

Ca să construim pe sensul lumii bun, avem nevoie de oameni ca el. Oameni capabili să țină în funcțiune mecanisme împotriva curentului, înzestrați cu un talent al regenerării care face ca reperele să rămână mereu acolo și mereu vii. Oamenii care te inspiră să îndrăznești, să nu-ți camuflezi onestitatea și să nu te uiți la tine învins. Oamenii pentru care speranța nu e o proiecție difuză, ci un fel de obligație morală. Ei îți amintesc, în cele mai insuportabile angoase sau în cele mai confortabile astenii că nu îți poți îngădui să obosești niciodată…

Uncategorized