Home » Uncategorized » Cea mai frumoasă știre

Cea mai frumoasă știre

10 October 2012

Lucrez în televiziune de aproape 10 ani și a sosit momentul să vă aduc cea mai importantă știre pentru mine. Eu și soțul meu, Cosmin, așteptăm o fetiță. Am răspuns recent curiozităților unor colegi de presă cu privire la acest moment, așa că vă invit la un scurt interviu care împărtășește un pic din mare mea bucurie.

Cum ai aflat vestea?

Am aflat precum cei mai mulți dintre părinți, printr-un test. Dar ce cred că e cel mai frumos pentru mine ca femeie este că am simțit că sunt mămică. Perioada aceea în care am rămas însărcinată a fost foarte intensă, am simțit-o ca pe o binecuvântare. Am primit-o cu entuziasm ca un semn de încurajare că pot fi cu adevărat mămică.

În câte luni de sarcină ești?

Copilul a împlinit șase luni în burtică, eu am intrat în a șaptea lună de sarcină. Așteptăm nașterea în primele zile ale anului viitor.

Ce va fi copilul?

Toate ecografiile de până acum ne arată că va fi fetiță, așa cum ne-am dorit eu și soțul meu, Cosmin, care mai are doi băieți, de-acum adolescenți.

V-ați gandit deja la un nume?

Avem un nume de când ne-am căsătorit, acum patru ani. E un nume creat de noi, în cea mai frumoasă zi de octombrie, la Barcelona. Mi-am promis ca îl voi spune în clipa cea mai fericită, la naștere.

Cum te simți, ai pofte, grețuri?

Am avut o sarcină fără probleme până acum, fără grețuri și fără riscuri. Pentru că am rămas însărcinată fără intervenții medicale, mă consider și o femeie norocoasă. Totuși, transformările nu sunt deloc ușor de traversat. Sunt multe schimbări care te sensibilizează fizic și emoțional, sunt momente în care nu înțelegi ce ți se întâmplă, ai temeri, precauții mai mari, stări de nervozitate, de intoleranță. Mă gândesc, însă, că așa ne-a lăsat natura. Ca sa devină puternică, o mamică trebuie să fie mai intâi foarte sensibilă. Toate trec când simți copilul plutind în tine. E o stare de grație.

Cum îmbini munca la pupitrul știrilor cu sarcina?

Colegii au fost foarte eleganți și, în noua grilă, mi-au propus un segment day-time, de weekend. Serile, în prime-time, devenise obositor pentru perioada în care mă aflu și am apreciat propunerea lor. Îmi face bine să vin la televiziune, iar cum evoluția sarcinii a fost foarte bună până acum, mi-aș dori să rămân activă până în decembrie.

Uncategorized

8 Comments to “Cea mai frumoasă știre”

  1. Felicitari!

  2. Ce binecuvantare ! Felicitari ! Tu esti o mamica minunata .

  3. Felicitari!

  4. Mult noroc si sanatate voua si fetitei sa va dea BUNUL DUMNEZEU!!!

  5. florin-flaviu

    Liana iti doresc sa fii o mamica fericita!

  6. Sincere Felicitari, Liana si Cosmin!!! Este o reala binecuvantare pe care orice om merita sa o traiasca macar o data in viata. Cu drag, Janina B. (Baia Mare)

  7. Felicitari! va doresc sanatate si sa aveti parte numai de dragoste si bucurii!

  8. Felicitari Liana din suflet !!! cele mai calde urari de la colega ta de banca din liceu si nu numai …de la o prietena 🙂

Leave a Reply

(required)

(required)