Monthly Archives: June 2010

Reacţii atât de severe precum ultima luare de poziţie a Ambasadorului american la Bucureşti n-am mai văzut din vremea Guvernului Năstase. Două garnituri de ambasadori au trecut de-atunci şi niciunul nu s-a mai atins de corupţie. Părea că, odată cu Michael Guest, corupţia a dispărut şi ea ca un ‘oapsete’ pisălog şi enervant. A repărut recent, ca prin farmec, în strategia de securitate naţională, cu timiditate şi suavă discreţie printre pasaje despre evaziune şi campanii de presă la comandă. Nu ne-a înfiorat, căci motorul presei nu se mai alimentează decât cu artificii. În fine, asta e altă discuţie…

Declaraţia lui Gitenstein e, însă, cu totul jenantă pentru puterea care clama furăciuni la Rafo Oneşti şi Sidex Galaţi, odinioară. Să o luăm pe îndelete… Mark Gitenstein spune un lucru în logica elementară a economiei de piaţă şi un altul pe care doar capitalismului de cumetrie îl poate descifra. Primul, parafrazez, că e o tâmpenie să măreşti taxele în vreme de recesiune, al doilea, că primeşte multe plângeri de la investitorii străini care sfârşesc într-o perpetuă expectativă. Şi nu e singurul ambasador. Care-i faza? Sunt tot mai puţini investitori străini care obţin contracte în România. Încăpăţânaţi, nevoie mare, mai au şi tupeul să dea statul în judecată. Aşa se blochează contracte, nu se repară drumuri, nu se mai ridică şcoli, copiii şi bâtrânii noştri au de suferit, vai de mine ţara se duce de râpă, oamenii se scufundă în mizerie! Cunoaşteţi placa… Clişee ca la balamuc. Deshideţi trei minute televizorul.

Problema pe care o au toţi investitorii străini nici măcar nu e şpaga. S-au învăţat şi cu asta şi decartează băieţii. Problema e că lucrurile sunt aranjate cu investitori ‘autohtoni’ (sună într-un fel, nu?), firmele, asocierile sunt special făcute pentru a se potrivi de minune caietelor de sarcini şi, cel mai important, au o nebănuită conexiune de sânge cu organizatorul licitaţiei: de la consilierul din sat, până la primarul de municipiu şi omul din cabinet. Mama, fratele, nepoata devin la comandă urmaşii destoinici ai mătuşii Tamara.

Ambasadorul face o observaţie de un atât de mare bun simţ, încât, pe bune, situaţia devine şi mai jenantă. De ce nu pot băieţii să reducă cheltuielile? Păi, cam pe cine se dea afară? Pe cei care trag sforile la licitaţii, pe cei care tac din gură, pe cei care semnează sau pe cei care duc mapele? Lucrurile astea se ştiu de la şofer şi femeia de serviciu până la consilierii juridici care primesc şi ei câte-un plic la nevoie. Ce naiba, doar ne ajutăm între noi, nu? Oameni suntem…

Cabinetul Boc, deşi numele-i atât de nud şi ingenuu, a atins culmile capitalismului de cumetrie. Băsescu îi spune clientelă. Iliescu a avut cuvinte simple şi directe, din cele pe înţelesul ‘tutulor’: măi, animalule, măi, arogantule. Puterea pedelistă a reuşit să-i rafineze sensurile, aroganţa are ştaif, cumetria e mai sofisticată. Iar sub anteriul băieţilor şcoliţi şi cu ştaif şi-au găsit adăpost şi lichele cu patru clase care măresc salariile la primării şi dau prime angajaţilor pe merit! După care, plantează inocenţi panseluţe la Mall.

Spre ruşinea celor care-şi făcuseră cândva un aliat credibill din reprezentantul Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gitenstein le dă acum o lovitură stânjenitoare. Iar pentru noi, cei care nu mai credem în moţiuni pubere şi lătraturi juvenile, ambasadorul rămâne singura voce autentică.

Welcome, then, Our New Guest!

Astă seară, la Bucuresti, într-o ceremonie la Palatul Elisabeta, Prinţul Nicolae a primit decoraţia Nihil Sine Deo, titlul de Alteţă Regală şi a devenit oficial Principe de România. Titlul i-a fost oferit de Regele Mihai I şi a fost un dar care marchează în viaţa Principelui împlinirea vârstei de 25 de ani. A fost, în acelaşi timp, şi un dar pentru Casa Regală, Alteţa sa Nicoale devenind astfel primul moştenitor al Coroanei de sex masculin. Potrivit succesiunii, Coroana României, alături de poziţia de Şef al Familiei Regale, se transmite Principesei moştenitoare Margareta, apoi Principesei Elena, şi, mai departe, Principelui Nicoale.

Ceremonia a fost de o modestie copleşitoare. În tihna frumoasei grădini a Palatului Elisabeta, după o ploaie strălucitoare, în curtea Palatului şi-au făcut apariţia Regina Ana, Regele Mihai, Principesa Margareta şi Principele consort Radu. Şeful Onorific al Casei Majestăţii Sale a anunţat evenimentul, Regele a preluat distincţia, i-a înmânat-o Principelui, iar Principesa Margareta l-a ajutat să şi-o potrivească la rever. Apoi, Regina Ana l-a felicitat, şi-au strâns mâinile pe rând şi au invitat oaspeţii în grădină să închine acestui moment un pahar de şampanie. Momentul nu a durat mai mult decât descrierea de faţă, a fost însă intens prin emoţiile tânărului Nicoale, distincţia familiei, bucuria oaspeţilor şi entuziasmul organizatorilor. Audienţa, formată din ambasadori, prieteni ai Principelui, apropiaţi şi cunoscuţi ai Casei Regale, a fost adânc mişcată.

E uluitor câtă frumuseţe pot aduna laolaltă câteva calităţi abandonate de lumea noastră publică: modestie, discreţie, căldură, simplitate. La venerabila vârstă de 89 de ani, Regele Mihai are o distincţie a prezenţei pe care nu sangele, ci nobleţea sufletească i-o aşterne pe chip. Privirea-i radiază blând şi senin şi un aer de bunătate supremă te învăluie în preajmă-i. M-a impresionat gentileţea cu care s-a lăsat în voia bucuriei noastre de a face o fotografie împreună. Disponibilitatea aceasta curată, neprefăcută, e ceva ce nu poţi învăţa în nicio şcoală, ţine de felul onest în care ai ALES să-ţi priveşti semenii. În sensul acesta, mi s-a părut că Principele Nicoale poate fi unul dintre cei aleşi. Are deschiderea celor trăiţi în alte lumi, dar mai ales, însufleţirea şi candoarea tinereţii sale.

Nu ştim care va fi sensul Casei Regale odată cu succesiunea, dar ştim că azi s-a petrecut din dorinţa Regelui un moment simbolic: Mihai I a uns Principe primul succesor bărbat al Familiei Regale a României. Să fie ceasul bun!