Home » Uncategorized » Lumina Doamnei Olga

Lumina Doamnei Olga

Se povesteşte că, în urmă nu cu mulţi ani, la o denie în Săptămâna Patimilor, enoriaşii Bisericii Kretzulescu au căzut victime erorilor lumeşti şi, în plină slujbă de iertarea păcatelor înaintea Învierii, s-au trezit în întuneric. Pana de curent n-a împiedicat continuarea slujbei la lumina lumânărilor, dar a adus un freamăt de nemulţumire în rândul enoriaşilor îngenuncheaţi deopotrivă de revelaţiile pământeşti. Văzând această tulburare în sufletul credincioşilor, Doamna Olga Tudorache, aflată la slujbă, a pus mâna pe telefon şi a sunat la Renel. Conform relatărilor, când i s-a răspuns la celălalt capăt al firului, n-a rostit decât atât: ‘Sunt marea actriţă Olga Tudorache şi vreau lumină la Biserica Kretzulescu! Acum!’. Şi în scurt timp, s-a făcut lumină…

Această relatare, pe care i-o datorez Gabrielei Lupu de la Gândul, m-a făcut să mă opresc chiar în dreptul unui ,gând, pe care voiam sa-l notez mai demult. Uitarea noastră către oamenii providenţiali e lovită cu un cinism ireparabil, de conjunctură. Vorbim despre ei atunci când nu-i mai putem atinge. Iar stingerea îi însoţeşte nedrept cu un morman de vorbe fără căpătâi care aşează parcă mai repede pământul peste sfinţenia lor. M-am rugat să dispar de pe ecran atunci când vin astfel de veşti, dar minunile se-ntâmplă rar şi mai puţin celor păcătoşi.

Am însă un fel de tenacitate în a nu greşi şi, deşi nu obişnuiesc să merg la biserică, mă duc să-mi umplu sufletul la teatru. E o încercare de a-mi spiritualiza carnea, fără să mă pedepsesc în sensul religios. Şi în acea lume profană pentru Biserică, eu am avut senzaţia că pătrunde o lumină capabilă să contribuie la mântuirea noastră.

Una din aceste lumini ale purificării mi-a fost Doamna Olga Tudorache.

Nu ştiu dacă aţi fost vreodată la un spectacol al său. La toate la care am mers, eu am avut impresia că în prezenţa acestei Doamne sala vibrează continuu. De la primul pas până la ultima replică şi cel din urmă gest. E o înlănţuire între mişcările vocii ei, timbrul paşilor, foşneala privilor care ţine captivi inclusiv colegii de scenă. În prezenţa ei, jocul actorilor e profan. La unul dintre spectacole, se numeşte ‘Noiembrie’, s-a jucat stagiunea aceasta la Naţional, e îmbrăcată într-o mantie argintie şi toată piesa reflectă către ceilalţi prin haină o lumină pe care ar primi-o de undeva de sus. Colegii de scenă se fâstâcesc, publicul înţepeneşte. Se termină piesa, subiectul laic e abandonat şi spectatorii rămân cu ochii aţintiţi la haina prin care respiră un suflet uriaş. Sufletul care ne iluminează.

Cea mai intensă trăire am avut-o când am stat în primul rând, la Metropolis, unde se joacă încă ,Peşte cu mazăre,. I-am simţit pulsul atât de aproape, încât la final pleoapele îmi zvâcneau după ritmul său, pline de lacrimi. Nu cred că puterea aceasta are legătură cu textul, mesajul sau arta actoricească. Şi nici cu alegerea noastră. În nepriceperea mea, cred că Dumnezeu îşi aşează mâinile peste câţiva dintre noi pe care îi sfinţeşte şi îi trimite să joace diverse roluri. Chiar şi la Biserică. Iar marele miracol este să îi întâlnim.

În sensul acesta vă doresc un Paşte plin de lumină, iar în faţa Doamnei Olga mă înclin…

Uncategorized

One Comments to “Lumina Doamnei Olga”

  1. am observat ca articolul dumneavoastra, care apare si pe voxpublica a fost “insusit” de cel care are blogul acesta .
    a si mutat niste fraze astfel incat sa nu mai apara doamna Gabriela Lupu.
    sunt foarte multe articole care sunt preluate acolo fara a se specifica sursa. si nu mi se pare normal.

Leave a Reply

(required)

(required)